Loading...

Daca citesti acest articol de blog cel mai probabil stii in mare ce reprezinta o imprimanta 3D si modul in care aceasta functioneaza. Daca nu stii, iti recomandam sa citesti mai intai ACEST ARTICOL pentru a fi cat mai bine informat. Si asta deoarece o imprimanta 3D nu poate functiona fara un Software numit Slicer iar un Slicer este inutil fara o imprimanta 3D.

Acest termen il putem traduce ca Feliator si reprezinta un software in care sunt introduse modelele proiectate pe calculator. Conform unui profil de feliere, la final vom obtine un fisier inteles de imprimantele 3D. Acest fisier va avea extensia .gcode si reprezinta un limbaj ce spune imprimantei CUM sa construiasca un anumit model.

Acest CUM este definit de liniile gcode care spun motoarelor unde si cat de repede sa se miste si ce traseu sa urmeze. Mai jos, avem un exemplu simplificat al acestui proces de aditie dupa liniile gcode. Sa zicem ca vrem sa construim conturul unui patrat. Intr-un mod simplificat, instructiune Gcode vor fi:

G1 X50 Y50 F1000; G1 X100 Y50 E2.4; G1 X100 Y100 E1.5; G1 X50 Y100 E0.8; G1 X50 Y50 E 1.2

Reprezentarea Grafica privita de sus va fi urmatoarea:

Explicatie: G1 pentru imprimanta inseamna sa execute o miscare. Prima instructiune G1 X50 Y50 F1000 va pozitiona capul din punctul 0,0 la punctul 50,50 de pe suprafata de printare cu o viteza de 1000mm/s.

G1 X100 Y50 E2.4 inseamna pentru capul de printare sa se miste pe axa X, 50mm mai la dreapta in timp ce va fi extrudat 2.4 mm de filament. Dupa ce vor fi executate toate instructiunile, vom obtine conturul exterior al unui patrat cu latura de 5cm.

Acum ganditi-va ca daca am vrea sa obtinem un cub, ar trebui sa-i spunem imprimantei sa se miste pe axa Z (pe inaltime) cu o rezolutie pe care noi o stabilim si care poate fi schimbata dupa preferinte (0.2mm sa zicem) iar apoi sa mai faca inca un astfel de contur. Daca acest proces s-ar repeta de 250 de ori pe inaltime, vom obtine un cub cu latura de 5cm la rezolutia de 0.2mm.

Pe larg, acesta este felul in care o imprimanta 3D poate contrui un obiect real dintr-un model virtual.

Acum, haideti sa vedem modul in care putem manipula setarile unui slicer. Fiecare astfel de program vine cu anumite profile de feliere pe care producatorul imprimantei le distribuie clientilor. Setarile imprimantelor Bitmi sunt afisate la aceasta ADRESA.

Asa cum se vede in partea dreapta sus a imaginii sub ,,Print Setup”, numele profilului cu care am feliat modelul de pe suprafata de printare se cheama ,,Bitmi Pro PLA – Normal Quality”. Si asta deoarece vom folosi PLA ca si material pentru realizarea modelului, iar calitatea printului vrem sa fie una rezonabila.

Cele mai importante aspecte dintr-un profil de feliere sunt:

Calitatea – se refera la finetea stratului pe axa Z cu care vrem sa printam. Cu cat finetea este mai mare, cu atat obiectul va avea o calitate mai buna. De exemplu, ca sa printam un obiect de 1.2mm inaltime la o rezolutie foarte buna de 0.1mm/ strat avem nevoie de 12 straturi, pentru o rezolutie buna de 0.2mm/strat avem nevoie de 6, iar pentru o rezolutie mai putin buna de 0.3mm/strat ne trebuiesc 4 straturi.

Temperaturile – in profilul de feliere trebuie neaparat specificat temperaturile de printare. Imprimantele Bitmi printeaza cu PLA la 210/55°C iar cu PET 230/65°C. Prima temperatura mai ridicata este pentru capul de printare iar cea de-a doua mai scazuta reprezinta temperatura suprafetei de printare.

Gradul de umplere – obiectele pot fi printate goale pe dinauntru, partial pline sau pline. Unei piese functionale precum un suport de cafea pentru masina ii vom da un grad de umplere mai mare decat unei vaze in care punem flori. In imaginile de mai jos, putem observa tipul si gradul de umplere al unui obiect.

Infill tip liniar, umplere 5%

Infill tip triunghiular, umplere 20%

Doua dintre cele mai populare feliatoare de pe piata sunt Cura si Slic3r. Acestea pot fi procurate gratis de pe internet iar instalarea si cofigurarea lor dureaza mai putin de 1 minut.

Concluziile acestui articol sunt:

  • Un feliator este un program care transforma un model 3D in instructiuni pe care o imprimanta 3D le executa.
  • Folosim un feliator ca sa stabilim modul in care un obiect va fi construit.
  • Modelele sunt taiate conform setarilor unor profile de feliere.
2018-09-27T12:20:41+00:00